NOUL REGULAMENT - ROFUIP


Ministerul Educaţiei Naţionale - MEN - Regulament din 15 decembrie 2014

 

Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar 

 

În vigoare de la 13 ianuarie 2015

 

Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 23bis din 13 ianuarie 2015. Nu există modificări până la 15 ianuarie 2015.

 

Titlul I
Dispoziţii generale 

Capitolul 1
Cadrul de reglementare 

   Art. 1. -   (1) Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, denumit în continuare Regulament, reglementează organizarea şi funcţionarea unităţilor de învăţământ preuniversitar, numite în continuare unităţi de învăţământ, în cadrul sistemului de învăţământ din România, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, şi se aplică în toate unităţile de învăţământ de stat, particular şi confesional. 

   (2) Unităţile de învăţământ se organizează şi funcţionează în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare şi ale regulamentului intern. 

   Art. 2. -   (1) În baza prezentului Regulament, a actelor normative şi/sau administrative cu caracter normativ care reglementează drepturile şi obligaţiile beneficiarilor primari ai educaţiei şi ale personalului din unităţile de învăţământ, precum şi a contractelor colective de muncă aplicabile, unităţile de învăţământ îşi elaborează propriul regulament de organizare şi funcţionare. 

   (2) Regulamentul de organizare şi funcţionare conţine reglementări specifice fiecărei unităţi de învăţământ, respectiv: prevederi referitoare la condiţiile de acces în unitatea de învăţământ pentru elevi, părinţi, tutori sau susţinători legali, cadre didactice şi vizitatori, prevederi specifice pentru secţiile cu predare în limbile minorităţilor naţionale sau pentru secţiile cu predare în limba română din unităţile de învăţământ cu predare în limbile minorităţilor, prevederi referitoare la instituirea zilei şcolii, a imnului şcolii şi a unor însemne distinctive pentru elevi, a uniformei şcolare pentru preşcolari/elevi şi altele asemenea. 

   (3) Proiectul regulamentului de organizare şi funcţionare al unităţii de învăţământ se elaborează de către un colectiv de lucru, coordonat de un cadru didactic. Din colectivul de lucru, numit prin hotărârea consiliului de administraţie, fac parte şi reprezentanţi ai părinţilor şi ai elevilor. 

   (4) Proiectul regulamentului de organizare şi funcţionare al unităţii de învăţământ se poate supune, spre dezbatere, în consiliul reprezentativ al părinţilor/asociaţiei părinţilor, în consiliul şcolar al elevilor şi în consiliul profesoral, la care participă cu drept de vot şi personalul didactic auxiliar şi nedidactic. 

   (5) Regulamentul de organizare şi funcţionare al unităţii de învăţământ, precum şi modificările ulterioare ale acestuia, se aprobă, prin hotărâre, de către consiliul de administraţie. 

   (6) După aprobare, regulamentul de organizare şi funcţionare al unităţii de învăţământ se înregistrează la secretariatul unităţii. Pentru aducerea la cunoştinţa personalului unităţii de învăţământ, a părinţilor şi a elevilor, regulamentul de organizare şi funcţionare al unităţii de învăţământ se afişează la avizier. Educatoarele/învăţătorii/institutorii/profesorii pentru învăţământul preşcolar/primar/profesorii diriginţi au obligaţia de a prezenta elevilor şi părinţilor regulamentul de organizare şi funcţionare. Personalul unităţii de învăţământ, părinţii, tutorii sau susţinătorii legali şi elevii majori îşi vor asuma, prin semnătură, faptul că au fost informaţi referitor la prevederile regulamentului de organizare şi funcţionare al unităţii de învăţământ. 

   (7) Respectarea regulamentului de organizare şi funcţionare al unităţii de învăţământ este obligatorie. Nerespectarea regulamentului de organizare şi funcţionare al unităţii de învăţământ constituie abatere şi se sancţionează conform prevederilor legale. 

   (8) Regulamentul de organizare şi funcţionare al unităţii de învăţământ poate fi revizuit anual, în termen de cel mult 30 de zile de la începutul fiecărui an şcolar. Propunerile pentru revizuirea regulamentului de organizare şi funcţionare al unităţii de învăţământ se depun în scris şi se înregistrează la secretariatul unităţii de învăţământ, de către organismele care au avizat/aprobat regulamentul în vigoare şi vor fi supuse procedurilor de avizare şi aprobare prevăzute în prezentul Regulament. 

   (9) Regulamentul intern al unitatii de învatamânt contine dispozitiile obligatorii prevazute la Art. 242 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare si în contractele colective de munca aplicabile, si se aproba prin hotarâre a Consiliului de administratie, dupa consultarea organizatiilor sindicale din unitatea de învatamânt, afiliate la federatiile sindicale reprezentative la nivel de sector de activitate învatamânt preuniversitar din unitatea de învatamânt. 

citeste mai multe...