ANUL SCOLAR 2018-2019

 

Programul Mondial „ Eco-Schools”

Scoala noastră a fost reevaluată, alături de Școala „Mihai Eminescu” Rădăuți, în programul Mondial „ Eco-Schools”, un program ce cuprinde 81 de organizații din 68 de țări.
Colegiul Tehnic Rădăuți a implementat programul prin implicarea continuă a Inspectoratului Școlar Județean- reprezentat prin insp. Tatiana Vintur și sub egida Centrului Carpato-Danubian de Geocologie, reprezentat prin prof.dr. Cornelia Dincă.
La activitățile noastre au participat și partenerii noștri, Consiliul Local Rădăuți (dl. Bogdan Loghin, dl. Radu Munteanu, dl. Bogdan Nicolau, dl.Adi Jecalo), Direcția Silvică (ing. Moldovan Costel), Asociația de Părinți (asist. Mariana Țugui), dar și alte instituții de învățământ, cu care suntem în mediul internautic într-un continuu schimb de experiențe.
Programul ecologic CTR: „ Conservăm Toate Resursele!” a cuprins numeroase activități:
• „Pădurea de mâine- activitate de plantare; 
• „Rădăuțiul Verde”- pavoazarea parcului central; 
• „Ziua Pământului”- utilizarea eficientă a resurselor electrice;
• „Centrul de colectare deșeuri”- trierea selectivă a sticlei, plasticului, cartonului;
• „Case tradiționale românești”- utilizarea creativă a resurselor, prin creare de machete;
• „Protejați laleaua pestriță”- educație extinsă dincolo de clasă;
• „Parada Eco”- valorificarea deșeurilor prin obiecte decorative;
• „Spune da, pentru sănătatea ta!”- îmbunătățirea calității vieții prin hrană sănătoasă;
• Acțiuni cu caracter sportiv și recreativ ( echitație, meciuri amicale, ciclism). 
Activitățile cu caracter ecologic au presupus implicarea continuă a elevilor noștri care sperăm să devină protagoniștii propriei educații, să fie responsabili de ale lor acțiuni, să aibă deprinderi și motivații pentru a utiliza eficient resursele Pământului. Crearea de bune reflexe, dar și implementarea principiilor ecologice au fost aplicate atât în cadrul orelor de specialitate, cât și a cursurilor opționale, a dezbaterilor permanente din cadrul Consiliului Eco al Elevilor (Mârșu Dan, 9B-coordonator), coordonate de prof. Puiu Loredana, prof. Bândiul Ionela, prof. Sandu Maria, prof. Moldovan Lia, prof. Teleagă Ancuța, prof. Coroamă Camelia, prof. Mara Perța, prof. Marici Elisabeta, prof. Popa Anna, prof. Maria Ardelean, prof. Minciu Anda, prof. Turturean Lucia, prof. Prelipcean Loredana, bibl. Gianina Haraseniuc etc.
Creșterea gradului de conștientizare în rândul elevilor a nevoii de protejare a mediului, a viziunii inspiratoare și a pasiunii energizante au fost create prin exemple de bune practici, personalizate de dir. Țugulea Gelu și dir.adj. Popescu Angela și Fomin Michaela.
Dorim ca prin activitățile bio demarate de Colegiul Tehnic Rădăuți să atragem atenția asupra faptului că omul afectează mediul în fiecare clipă, că ne sufocăm progresiv într-un mediu alterat și că stă în puterea noastră să „stăpânim natura, prin a ne supune ei” (Francis Bacon).
Un test important pentru generația actuală este acela de a rezolva abil problemele de mediu, în contextul provocărilor globale cu care omenirea deja de confruntă. De aceea, utilizăm foarte puțin plasticul, mergem pe jos cât mai mult, închidem la ore toate mijloacele de comunicație. Lăsăm natura să ne fie profesor. Credem că Noi suntem una dintre forțele naturii și că împreună putem înțelege și proteja natura cu adevărat.
„Oamenii nu-și mai dau seama de bucuria de a trăi, pentru că nu știu să mai privească minunile naturii” (Constantin Brâncuși). 
Consemnat: prof. Bândiul Ionela Mihaela
coord. Puiu Loredana

      

 

 

 

 

Vernisaj „Eco Peisaj”- Colegiul Tehnic Rădăuți

Pe 10 mai, la Galeriile de Artă din Rădăuți, a avut loc vernisajul cu titlul „ Eco-Peisajul”, urmat de o activitate cultural-artistică a elevilor Colegiului Tehnic Rădăuți.
Expoziția a însumat tablouri, mozaicuri, obiecte de design vestimentar și de artă plastică a 260 de elevi ai liceului, coordonați de prof. Sandu Ana- Maria.
La activitate a participat primarul municipiului, dl. Tătar Nistor, care a făcut aprecieri deosebite pentru activitățile pe care Colegiul Tehnic Rădăuți le desfășoară periodic.
Corul condus de doamna profesor Marici Elisabeta a interpretat piese excepționale, cu tematică peisagistică. Recitalul liric, cu un repertoriu tematic ales de prof. Bândiul Ionela și Teleagă Ancuța, a inclus texte despre comuniunea om-natură, despre simbolistica zilei de 10 mai.

Domnul profesor Ignea Mihai a a făcut mențiuni despre însemnătatea unei expoziții care e menită să redescopere natura în forma ei originară, fiind completat de eco-codul școlii :„ Iubește natura! Restul vine de la sine!” din cadrul proiectului coordonat de prof. Puiu Loredana. Simbolistica istorică a zilei de 10 mai a fost explicată de dl. profesor Cojocariu Bogdan. 
De asemenea, dl. director Țugulea Gelu le-a mulțumit în special elevilor, care au răspuns pozitiv la toate activitățile cu caracter ecologic desfășurate de Colegiul Tehnic Rădăuți. 
Manifestările fac parte dintr-un proiect Eco amplu, desfășurat de Colegiul Tehnic Rădăuți pe parcursul mai multor ani școlari.

      

      

      

 

Ziua Europei la Colegiul Tehnic Rădăuți


Astăzi, elevii claselor a IX-a ai Colegiului Tehnic Rădăuți au organizat o activitate multiculturală, pentru a sărbători Ziua Europei, sub egida „ EU sunt UE!”.
Cele 7 echipaje au purtat dialoguri în limbile țărilor europene extrase, au reprezentat artistic, istoric, geografic, literar, gastronomic, lingvistic și vizual specificitățile naționale.
Coordonatorii proiectului, dir. Țugulea Gelu, prof. Puiu Loredana, prof. Bândiul Ionela, juriul alcătuit din dir.adj. Popescu Angela, prof. Moldovan Lia, prof. Moisuc Mihaela, lab. Țugui Mariana, dar și colaboratorii: bibl. Haraseniuc Geanina, prof. Teleagă Ancuța, prof. Prelipcean Liana, prof. Chelba Loredana, prof. Moisuc Mihaela, prof. Fomin Michaela și reprezentanții Consiliului Elevilor și a Asociației de Părinți îi felicită pe elevii colegiului pentru unitatea și diversitatea actițiunilor pe care le-au reprezentat magistral.
Premiile au subsumat conceptele europene de bază. Astfel, premiul pentru „Diversitate” a foat obținut de elevii clasei a IX-a A, reprezentanții Olandei. Premiul pentru „Cultură” a mers la clasa a IX-a B ( Italia), coord. de prof. Chelba Loredana. Premiul pentru „Originalitate” l-a obținut clasa a IX-a C, reprezentând Franța. Clasa a IX-a D ( Portugalia) a luat diploma conceptului de „Unitate”. Bulgaria- reprezentată de clasa a IX-a E a obținut secțiunea „Comunicare”. Excepțional au prezentat și cei din clasa a IX-a F- Germania, luând premiul pentru „Promovare”. Premiul de „Identitate” a ajuns la clasa a IX-a H, care a reprezentat în mod distinct România.
Mulțumim și felicitări pe toți profesorii și elevii care au participat și au înțeles că Untatea în Diversitate este nu doar un concept european, ci și un etalon al liceului nostru.

         

         

         

         

      

 

Colegiul Tehnic Rădăuţi – expoziţie la Galeria de Artă

Vineri 10 mai, de la ora 13, la Galeria de Artă din Rădăuţi va avea loc vernisajul expoziţiei de pictură şi obiecte decorative “Eco-Peisajul la CTR”

Organizatorul acestui eveniment este Colegiul Tehnic Rădăuţi prin reprezentanţii: dir. prof. Ţugulea Gelu, dir. adj. prof. Popescu Angela, prof. Sandu Ana Maria. Colaboratori: prof. Puiu Loredana, prof. Bândiul Ionela, prof. Marici Elisabeta, prof. Cenuşă Constantin, prof. Teleagă Anca.

Parteneri: Primăria Rădăuţi, Galeriile de artă Rădăuţi, Conducerea şcolii, Asociaţia de părinţi CTR.

Expoziţia va prezenta mai multe domenii de activitate: artă plastică, design vestimentar, mozaic, istorie românească, îndemânare practică, moment literar-artistic.

Un număr de 260 de elevi de la Colegiul Tehnic Rădăuţi s-au implicat pentru realizarea acestui proiect.

Sunt aşteptaţi să participe la acest eveniment profesori, părinţi, elevi, comunitatea Municipiului Rădăuţi. Invitat special este insp. prof. Loredana – Mihaela Ceică.

Lucrările elevilor de la CTR vor rămâne expuse la Galeria de Artă pâna pe data de 15 mai.

 

 

SERBAREA DE CRACIUN A COLEGIULUI TEHNIC 

Colegiul Tehnic Radauti va colinda...

   

    

    

 

 

Spectacol caritabil de Craciun - Copilule cu ochi senini

Astăzi, 14 decembrie Colegiul Tehnic Rădăuți a organizat Concertul Caritabil "Copilule cu ochi senini". Mulțumim din suflet tuturor celor care ne-au fost alături și ne-au sprijinit pentru realizarea acestui proiect.

 

      

   

    

    

 

 

 

 

CENTENARUL UNIRII LA CTR

LA MULTI ANI -  tuturor celor care gandesc si simt romaneste!!!

    

    

    

    

    

    

      

     

     

    

    

    

    

    

    

    

 

 

Joi, 29 noiembrie 2018, Colegiul Tehnic Rădăuți celebrează Unirea la Casa Municipală de Cultură.

                

                  

     

 

 

Expoziţia dedicată Eroului Unirii, aviatorul Vasile Niculescu

 

Vineri, 23 noiembrie 2018, de la ora 14:00 , la Galeria de Artă din Rădăuți a fost deschisă expoziţia dedicată Eroului Unirii, aviatorul Vasile Niculescu, care a fost urmată de o lansare de carte cu  aceeași tematică. 

La eveniment va participa Astrid Mallet, nepoata aviatorului erou. Coordonatorul expoziţiei „Pe urmele unui erou” este profesorul Vasile Bouaru.
Locotenentul Vasile Niculescu este cel care alături de căpitanul Victor Precup a transportat cu avionul, peste Carpați, în noiembrie 1918, în condiții extrem de dificile, documentele necesare convocării Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia. Vasile Niculescu s-a născut la Fălticeni, pe 21 noiembrie 1891. După ce a părăsit armata, a trăit în Rădăuți, unde a practicat meseria de ceasornicar.

Pilotul Marii Uniri a murit în anonimat pe 24 aprilie 1981 și este înmormîntat în cimitirul din Rădăuți. Marți, 24 aprilie, la Rădăuți a avut loc un eveniment de amploare în memoria aviatorului Vasile Niculescu.

 

       

       

BALUL BOBOCILOR